ARAD - Sindicatul Democratic
Învăţământ Arad, prin liderul
său, prof. Dănuţ Ieneşescu,
consideră abuzivă nota nr.78103/16.11.2009 a
M.E.C.I, prin care s-au transmis inspectoratelor
şcolare „indicaţii
preţioase”privind modul de reducere a
cheltuielilor de personal în lunile
noiembrie-decembrie. Comunicat
ARAD - Comunicări ştiinţifice „90 de
ani de administraţie şi
învăţământ de stat
românesc în Transilvania”. Referat
ARAD - Un proiect privind aprobarea statelor de
funcţii pentru personalul nedidactic din cadrul
Centrului Şcolar Arad, Grupului Şcolar
„Sava Brancovici” Ineu şi Şcolii
Speciale cu clasele I – VIII Vărădia de
Mureş, pe anul şcolar 2009 -2010, a fost
afişat la transparenţă.
ARAD - „Studiu privind inserţia
socio-profesională a absolvenţilor de
învăţământ profesional şi
tehnic”.
Imagini 
BUCURESTI - Elevii români sunt printre cei mai slabi
din întreaga Uniune Europeană, în
privinţa performanţelor şcolare şi a
numărului de ani dedicaţi pregătirii.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.