Oficialii clubului au anunțat numele antrenorului care ar trebui să vină să antreneze echipa din Podgorie. Se va întâmpla precum cu Pasculi?
Arad. Până la urmă, Angelo Massone s-a hotărât. Îl va aduce pe banca tehnică, sau cel puțin așa susține, pe Giancarlo Oddi, un antrenor italian care a mai activat pe la Lazio Roma, Palermo, Lecce, Bologna sau Torino, însă doar ca secund. La formația romană a și evoluat peste 100 de meciuri, însă cele mai multe le are la Cesena, 256.
Local
Marți, 21 mai 2024, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad a fost organizată o activitate de donare de sânge, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.
Mapamond
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali, într-o conferinţă de presă comună cu şefa diplomaţiei germane Analenna Baerbock, să ia în considerare posibilitatea de a ajuta militar Kievul prin interceptarea de pe teritoriul NATO a rachetelor pe care Rusia le dirijează împotriva teritoriului ucrainean, relatează EFE.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Peste 500 de sportivi de la 42 de cluburi din trei ţări au fost prezenţi, în week-end, la ediţia cu numărul doi a Cupei Judo Napoca. Printre ei şi judoka arădeni, care s-au întors acasă cu o colecţie de medalii.
Evenimente
Evenimentele vor avea loc în 29 şi 30 mai, la Filarmonică, respectiv Sala Festivă a Facultăţii de Teologie.
România
Accident grav produs marți după-masă, pe DN 6, în Remetea Mare. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată.
România
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, solicitarea de transfer la Judecătoria Constanţa a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.
Local
ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad le propune celor care încă nu şi-au făcut planuri pentru vacanţa de vară un sejur de 12 nopţi în Grecia. Acesta e programat în perioada 14-26 iulie 2024, destinaţia fiind Evia-Edipsos.
1
România
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a revenit luni în ţară după ce, în urmă cu trei zile, vineri, 17 mai, a reuşit să cucerească vârful Everest (8.848 m), sportivul recunoscând că a trăit un sentiment de împlinire atunci când s-a aflat în cel mai înalt punct de pe planetă.
1
ARADON Sport local
NOVI SAD. Recent, în Serbia, a avut loc Campionatul European de Sambo, la startul căruia s-au aflat peste 500 de sportivi reprezentând 34 de ţări.