Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Harghita a aplicat o amendă în valoare totală de 10.000 de lei primarului din Odorheiu Secuiesc, secretarului primăriei şi arhitectului şef al municipiului, în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la internatul Liceului „Tamási Aron”, al cărui perete s-a prăbuşit în decembrie anul trecut, iar doi elevi şi-au pierdut viaţa, a transmis luni Instituţia Prefectului.
A murit eleva rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul liceului din Odorheiu Secuiesc
Eleva care a fost rănită grav în urma prăbuşirii zidului de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, în data de 18 decembrie 2023, s-a stins din viaţă, marţi, la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş.
Local
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Local
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.
Local
Angajați și angajatori sunt chemați să participe la o sesiune de informare privind noutățile și modificările aduse Codului Muncii.
Local
ADR Vest, organismul care implementează proiecte de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, a depășit pragul de 100 la sută contractare.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere.
Local
Marți, 21 aprilie 2026, în fața Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost dezvelit bustul filantropului basarabean Vasile Stroescu.
Mapamond
Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american, Donald Trump, notează AFP.