ARAD. Sub genericul „Veniţi cu Noi’’, iubitorii de drumeţie sunt invitaţi sâmbătă, 14 martie 2015, la o excursie în împrejurimile Odvoșului.
Lipova. Procesul electoral se desfăşoară normal la secţiile de votare din oraşul Lipova şi din localităţile de pe Valea Mureşului. Dacă prezenţa la vot era mai scăzută la orele dimineţii (oscilând la ora 13,00 între 20% la Zăbrani şi 27% la Secţia 136 Lipova), după slujba de la biserică oamenii au venit în număr mare la vot, fiind chiar cozi la uşile secţiilor.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
3