Pauză la Pâncota. După 45 minute de joc gazdele conduc cu 1-0. În ultima parte a primei reprize cei doi portari, Irimia, respectiv, Smaranda au fost ingeri păzitori pentru poarta lor, scoţând de sub bară şuturile lui Hiago (min. 35), respectiv, D. Mitu (min. 42). În min. 43, Ene s-a accidentat, în locul lui intrând D. Matei.
Pâncota. Calificare istorică, azi, pentru „Şoimii” Pâncota în Cupa României. Echipa antrenată de Dan Cuedan a trecut de ACS „Poli”, după prelungiri, cu scorul de 3-2.
PÂNCOTA. Pavel Piroş nu se dezminte. Având girul şi susţinerea financiară a Consiliului Local Pâncota, preşedintele grupării fotbalistice Şoimii din localitate, nou-promovată în Liga III, a izbutit o spectaculoasă campanie de achiziţii.
ARAD. Chiar dacă au dat de înţeles că pentru ei lupta s-a încheiat, după neaşteptatul eşec de pe teren propriu, cu admirabila Aqua Vest – singura echipă care a luat puncte în retur ambelor pretendente la promovare - , Crişul Chişineu Criş e cu gândul la derby-ul de sâmbătă, ora 18, cu Şoimii Pâncota.
Meci foarte tensionat între două echipe interesate de un rezultat bun, Şoimii pentru a nu fi depăşită de urmăritoarea Crişul, iar Victoria pentru a nu se afunda în subsolul clasamentului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.