Reprezentativa feminină de tenis de masă a României - cu arădeanca Daniela Dodean în lot - înfruntă, pe teren propriu, naţionala Olandei, în preliminariile Campionatului European 2017. Disputa are loc marţi, de la ora 17.00, în incinta Televiziunii Române, sub tricolor evoluând: Elizabeta Samara, Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs și Adina Diaconu.
CS Victoria Nădlac a câştigat ambele categorii de vârstă organizate la turneul de volei de la St. Anthonis (Olanda). Fetele lui Dorin Vărşăndan au fost prezente pentru a doua oară consecutiv la turneul ce a reunit echipe din: Germania, Franța, Luxemburg, Belgia, Polonia, Cehia și Olanda, pe lângă cele două trofee, clubul de la vamă alegându-se şi cu titlul de MVP, cucerit de Heidi Iancău.
Este căutat în Olanda, fiind bănuit că ar fi implicat în asasinarea unui tânăr de 27 de ani. Polițiștii olandezi au solicitat, vineri, ajutorul polițiștilor români, iar astăzi, în urmă cu aproximativ două ore, asasinul, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, chiar pe raza municipiului nostru.
ARADON Sport local
ARAD. Dacă în Seriile A şi B din al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean lupta pentru promovarea în Liga 4 este una acerbă, în Seria C, Victoria Ineu este virtual campioană, cu patru etape înainte de finalul sezonului 2025-2026. Dar iată ce s-a întâmplat în etapa din week-end...
ARADON Sport local
BRAŞOV. Recent, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Braşov a avut loc Final Four-ul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
ARADON Sport local
CRAIOVA. Palatul Copiilor Arad – structura Clubul Copiilor Sântana (prof. Mihai Kunszabo) a obţinut locul întâi şi trofeul acordat câştigătoarei la Cupa Junior la judo.
Local
Directorul Direcției Agricole Arad, Adrian Alda, a decis să demareze o campanie de control în supermarketuri după ce a găsit legume mucegăite.
Local
Elevul de 12 ani care a fost înjunghiat la şcoală de un coleg este în stare stabilă după ce a fost operat, dar viaţa i-a fost pusă în pericol, au declarat luni, pentru AGERPRES, medicii, în timp ce copilul agresor se află într-un centru de criză al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad.
Local
Avertizarea meteorologică intră în vigoare de azi, de la ora 13:00 și se menține până marți la ora 14:00.
România
Un proiect legislativ aflat în faza finală de adoptare ar putea schimba semnificativ modul în care sunt definite atribuțiile șoferilor din transportul rutier de marfă.
Local
Meteorologii avertizează asupra unui posibil episod violent cu grindină și vijelii. Evoluția exactă a fenomenelor depinde de viteza de deplasare și organizarea sistemului convectiv.