ARAD. Începând de luni, timp de trei zile, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad se va desfăşura cea de a XIV-a ediţie a Târgului ONG-urilor.
Primarul Gheorghe Falcă acuză USL că acţionează împotriva culturii şi îndeamnă ONG-urile să facă presiuni.
ARAD. Doar trei organizaţii care administrează unităţi de asistenţă socială în Arad au primit bani de la stat.
ARAD. O comunicare între toate ONG-urile şi instituţiile publice implicate în educaţia, recuperarea şi terapia persoanelor cu nevoi speciale din judeţul Arad.
TÂRGU MUREŞ. Organizatorii Festivalului Peninsula, în colaborare cu Grupul PONT, anunţă proiectul destinat organizaţiilor civile şi instituţiilor publice din cadrul Festivalului Peninsula, Festival PARK. Tematica centrală a evenimentului din acest an va fi ”Meeting Point for 2020 – Să ne imaginăm lumea în 2020”.
România
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație.
Local
Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.
Local
Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.