România este ţara în care speranţele sfârşesc, de regulă, prin a se dovedi iluzii. Mor ciclic, precum frunzele. Sigur, este normal ca nu tot ce visează omul să se împlinească, dar este anormal ca nicio speranţă să nu reziste timpului istoric.
Mai întâi e fatalitatea. Ca atunci când treci printr-un anume loc şi, tocmai atunci, îţi cade o ţiglă în cap ori urcă o maşină pe trotuar.
A devenit un truism să se spună că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită. Nimic mai fals. Cel puţin, în cazul nostru, al românilor, sintagma respectivă nu se verifică.
Suporterii „Bătrânei Doamne” au toate motivele pentru a sta cu sufletul la gură, în aşteptarea verdictului „călăilor” din FRF.
Ne mirăm de ce ne merg toate de-a-ndoaselea, de ce sărăcim, în loc să prosperăm, de ce România este singurul contributor net din Uniunea Europeană, plătind mai mult decât primeşte.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.