Din sloganul electoral „Să trăiţi
bine!”, s-a ales praful. Acum, dacă ar fi silit
să găsească un substitut onest pentru
sloganul din 2004, preşedintele Traian Băsescu ar
putea recurge la „Scapă cine poate!”.
Şi, oare, cine poate scăpa neatins de
nenorocirile care au venit (şi vor mai veni!) peste
noi? În mod cert, cei aflaţi la putere.
Aşadar, Elena Băsescu n-a putut fi
înduplecată să renunţe. Vrea, fata,
să devină parlamentar european şi nimic n-o
poate împiedica. Nici „discuţia
celebră” cu tatăl ei, nici vocile
ocărâtoare din jur, nici ironiile din presa
naţională şi internaţională.
Numai este un secret pentru nimeni că UTA
tremură, săptămânal, pentru
prezenţa în eşalonul secund al fotbalului
românesc. Nici cum s-a ajuns aici. Chiar dacă,
unii, fac pe proştii, simţindu-se cu „musca
pe căciulă”, pentru „osanalele”
ridicate „groparilor” Bara şi
Chirilă. Parşivi, preferă, astăzi,
să „mute focul” în curtea altora,
pentru a scăpa de oprobiul public.
Unii vor să ne dea impresia că au au descoperit a
opta minune a lumii. Cică opt universităţi
din ţară ar fi eliberat în jur de 15.000 de
diplome false. Să mai caute! Cu siguranţă,
vor constata că numărul este
înspăimântător de mare.
Nu puţini sunt suporterii „Bătrânei
Doamne” care se întreabă, cum de fug
investitorii de UTA, ca dracu de tămâie ? Unii,
ar fi tentaţi să arunce vina pe criza
mondială, alţii, pe lipsa de interes a
potenţialilor finanţatori faţă de o
echipă de liga secundă. Cel mai aproape de
adevăr ni se pare a fi Sandu Ion, cu al său
răspuns tranşant: Cine mărită o
fată urâtă şi datoare ?
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu.
Mapamond
Guvernul ungar a anunțat miercuri suspendarea livrărilor de motorină către Ucraina, întrucât aceasta menține blocată conducta Drujba prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, țări care sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, relatează agențiile EFE și MTI.
România
Tribunalul București a decis miercuri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
Local
Județul nostru nu se mai situează pe ultimul loc când vine vorba despre vaccinarea ROR a copiilor, dar ramâne în partea de jos a clasamentului. Organizația Salvați Copiii avertizează că România traversează cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele deceniu.
UT Arad
ARAD. La meciul tur, antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea spunea că omologul său, de la Oțelul Galați, Laszlo Balint are informații despre ceea ce se întâmplă la echipa arădeană.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat miercuri decizia Curții Constituționale a României în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților, subliniind că aceasta confirmă corectitudinea demersului Guvernului.
Local
ARAD. O mașină a luat foc, miercuri, în jurul orei 14.00, pe autostrada A1, la kilometrul 540, pe sensul de mers Timișoara – Arad, în apropierea ieșirii către Aeroport.
ARADON Sport local
GHIOROC. Chiar dacă a avut cel mai mic număr de echipe la start (21) din cele 10 ediţii organizate până în prezent, Campionatul Judeţean de futsal a ajuns la faza finală.