aradon.ro Web analytics


Nu cred în ce spune premierul Emil Boc, care este o maşină de vorbe fără conţinut. Nu vom ieşi din criză prea curând. Mai degrabă îl cred pe Adrian Vasilescu, consilierul si purtătorul de cuvânt al lui Mugur Isărescu, care spunea că încă doi ani nu vom ieşi din criză. „Ne ghidăm după logica politică, logica sindicală şi logica electorală. Faţa în faţă cu aceste contradicţii vom ieşi greu din impasul în care suntem”, spune el, zilele acestea. Da, sunt convins că aşa este, nu vom ieşi din criză.

Gheorghe Burdan, primarul oraşului Chişineu Criş, nu îmi este prieten, nu am fost nicodată mai mult decât doi oameni care se cunosc.

Cu fiecare zi, Banca Naţională anunţă noi şi noi cote atinse de leu în raport cu euro, şi de această dată nu mai vorbim de cote maxime, ci, din contră, de cote minime. Moneda noastră naţională reuşeşte să se mai aprecieze cu câţiva bănuţi şi să stabilească noi recorduri. Cu toate acestea nu putem să nu ne întrebăm de unde are leul atât de multă putere.

Bucuros că are din nou ocazia să atace unul dintre membrii opoziţiei unite, respectiv, PSD, premierul Emil Boc declară ritos că Adrian Severin ar trebui să demisioneze, pentru că face de râs România, partidul care l-a propulsat în Parlamentul European şi grupul parlamentar al socialiştilor europeni.

România

Miruță: Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE
Înzestrarea Armatei României nu se rezumă la SAFE pentru că armata se modernizează prin mai multe programe, prin investiții constante și prin decizii strategice luate pe termen lung, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, care a fost prezent la cea de-a XX-a ediție a Black Sea Defense and Aerospace (BSDA).

Mapamond

Slovacia își închide pe termen nedeterminat frontiera cu Ucraina
Slovacia a anunțat miercuri că își închide frontiera cu Ucraina, informează AFP.

România

Summit B9/Declarație comună: Aliații B9 și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina
Aliații Formatului București 9 (B9) și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile, se arată în Declarația comună semnată de liderii prezenți la summitul care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Local

Forum UAV: „New World Order in the Making: Impact on Europe and the Balkan Region”
Participanții provin din peste zece țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii, și vor analiza transformările accelerate ale contextului geopolitic global și impactul acestora asupra Europei și regiunii Balcanilor.

Local

Autobuzul mARTA, gata în august
Trei festivaluri şi o revistă online se mai află pe agenda culturală a verii 2026 a Hub Cultural mARTA. 2

Local

Deschiderea Ștrandului, amânată până pe 25 mai
Vremea schimbătoare și temperaturile scăzute au determinat amânarea deschiderii bazei de agrement, programată inițial pe 15 mai.

UT Arad

Gazon nou pentru UTA!
Primăria a demarat, deja, lucrările la noua suprafață de joc. Utiștii vor avea montat alt gazon. 1

Local

POLITIC. Răzvan Anghel (USR Arad): „PSD și AUR, front comun pentru blocarea României și legitimarea extremismului”
5

ARADON Sport local

Festivitatea Nadia10 ajunge la „Polivalentă”

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.