Echipa de fotbal feminin a Şcolii Gimnaziale din Şimand (profesor Daniel Mărcuş și Liviu Borlea) a reprezentat Aradul la turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ciclul primar, disputat la București, ocupând locul 7, după un traseu marcat de ghinion.
VĂRŞAND. La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră de la Vărşand au depistat un cetăţean sirian în vârstă de 22 de ani care încerca să treacă ilegal frontiera româno-ungară, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunțat că luni, 29 decembrie, începând cu ora 9:00, circulația rutieră a fost închisă pe DN 22D, km 0+000 – km 40+000, intersecție DN 22 – localitatea Horia, județul Tulcea.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, pe raza localitatii Milova, din cauza unui TIR rasturnat.
Local
Doi arădeni care manifestau un comportament suspect au fost abordați de jandarmi, care au găsit substanțe interzise asupra lor.
Mapamond
Șase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene să propună o relaxare a normelor comunitare privind emisiile vehiculelor, în ideea de a opri o interdicție de facto a motoarelor cu ardere internă, planificată să intre în vigoare la mijlocul următorului deceniu, transmite Bloomberg.
Mapamond
Statele Unite își vor reafirma dominația în emisfera vestică, își vor consolida forța militară în Indo-Pacific și, eventual, își vor reevalua relația cu Europa, a declarat vineri președintele Donald Trump într-un document strategic amplu care urmărește să redefinească rolul țării sale în lume, scrie Reuters, într-un amplu comentariu pe marginea acestei strategii.
Local
Un bărbat care a încălcat ordinul de protecție, contactându-și soția, a fost plasat în arest preventiv.
Mapamond
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai poate îndeplini funcția principală de siguranță din cauza daunelor provocate de drone, într-un atac atribuit Rusiei de către Ucraina, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), informează Reuters.
Local
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.
3
Local
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.
România
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.