aradon.ro Web analytics

Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. 64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunţă CFR SA. În noaptea de 30/31 octombrie 2021 trenurile de călători şi marfă vor fi îndrumate din staţiile de formare, conform orei oficiale de vară până la ora 4.00, care devine ora 3.00.

România

Propunere: tarifele RCA să înghețe, iar limitarea comisioanelor brokerilor să fie la maxim 8% pe o perioadă de 6 luni
Măsura este necesară pentru stabilitatea pieței ca urmare a recentei ieșiri de pe piață a celui mai mare asigurător în domeniu.

România

Comanda Batalionului Mixt, preluată de români
La 25 de ani de la înfiinţarea Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, lt.col. Gheorghe Cristian Țecu a preluat comanda structurii militare din Cetate.

Local

Terenul de sport de la „Moise Nicoară” şi-a deschis porţile
Constructorul a fost convocat, miercuri, la faţa locului, dar recepţia lucrărilor a fost amânată. Bibarţ: „Uşa de acces pe teren va rămâne deschisă”.

Mapamond

Doi deţinuţi au evadat din închisoare după ce au săpat un tunel cu o periuţă de dinţi. Au fost prinși la clătite
Doi deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din localitatea Newport News, din statul american Virginia, după ce au săpat un tunel cu o periuţă de dinţi modificată, au anunţat marţi autorităţile din oraş, citate de EFE.

Local

Gheorghe Seculici: „Săgeata Albastră revine pe linii!”
3

Local

POLITIC. Dorian Curcanu: „Proiect USR împotriva ambroziei”
Consilierul local USR, Dorian Curcanu, prezintă proiectul național inițiat de USR împotriva ambroziei.

Local

Tineri din Berechiu, reținuți pentru că au aruncat cuie pe drumul judeţean
Trei tineri din satul Berechiu, comuna Apateu, au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de distrugerea mai multor mașini. 1

România

VIDEO | Bătrân blocat în trafic şi bătut de un tânăr pentru că ar fi circulat cu viteză mică
Un bătrân de 76 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătut în trafic de un tânăr care i-a reproşat că ar fi condus maşina cu viteză prea mică pe un bulevard din municipiul Hunedoara, agresorul fiind reţinut de poliţişti, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. 5

Local

Dr. Dana Matei: Cum tratăm astmul alergic
Odată cu debutul primăverii, natura ne oferă un adevărat spectacol floral, care ne va încânta cu parfumuri care de care mai îmbietoare. Totuși pentru unii dinte noi această perioadă poate însemna apariția sau accentuarea simptomelor de astm.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.