NĂDLAC - În urma unei acţiuni, poliţiştii din Nădlac, au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Tulcea, care conducea pe raza localităţii cu permisul suspendat.
ARAD - Un tânăr în vârstă de 29 de ani a sfârşit tragic după ce a fost spulberat de un TIR pe şoseaua de centură a Aradului.
ARAD - În cadrul întrevederii oficiale dintre Klaus Brennecke, consulul Germaniei la Timişoara, şi autorităţile arădene (prefectul Călin Bibarţ, viceprimarul Geanina Pistru, vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor, Michael Szellner), Adrian Ţolea a precizat faptul că se intenţionează deschiderea unui muzeu al satului, în Zăbrani, cu sprijinul etnicilor germani care au locuit în această parte a ţării şi după Revoluţia din 1989 s-au stabilit în Germania.
ARAD - Consulul Germaniei, la discuţii cu administraţia arădeană, pe teme economice, culturale şi turistice.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.