Arad - De luni, 23 august, programul de lucru al DGFP Arad şi al tuturor Administraţiilor Finanţelor Publice din subordine va fi: de luni până joi între 08.00 – 16.30 iar vineri între 08.00 – 14.00.
ARAD - Revin în Arad cavalerii vinului. Ordinul european al cavalerilor vinului, consulatul din România, legatul Arad, şi-a dat, din nou, întâlnire la Arad pentru Ceremonia de Acreditare a noilor membrii.
HUNEDOARA - Peste o sută de directori de şcoli din judeţul Hunedoara sunt afectaţi de ordinul ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, prin care se abrogă prevederile legale care abilitau inspectorii generali de a face detaşări în interesul învăţământului.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.