Numărul pacienţilor trataţi/externaţi indică secţiile cele mai solicitate ale Spitalului Judeţean Arad.
Din prietenie faţă de bolnavi, Ministerul Sănătăţii a decis prelungirea programului de vizite al aparţinătorilor.
Familiile unor pacienţi ai Spitalului Militar din Cluj-Napoca sunt îngrijoraţi că pe durata sărbătorilor bolnavii vor fi trimişi acasă din cauză că se restrânge activitatea spitalului. Conducerea unităţii sanitare spune că nu este nimic nou şi acest lucru se practică de ani de zile în toate spitalele.
Începând cu anul 1988 în data de 1 decembrie este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA. Virusul HIV se poate transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată, transmiterea de la mamă la făt, inainte, în timpul şi după naştere prin alăptare la sân, consum de droguri injectabile cu ac sau seringă utilizată de către o persoana infectată, în timpul unei intervenţii chirurgicale, tatuare, piercing, manichiură sau prin sânge.
ARAD. Orice arădean care are asigurare de sănătate poate verifica serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat într-un anumit interval de timp.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță că un bărbat de 50 de ani a fost prins, în municipiu, în timp ce transporta 5.000 de pachete de țigări de contrabandă.
UT Arad
Jucătorul care a marcat golul de trei puncte cu FC Botoșani a dezvăluit că FC Noah nu a vrut să-l lase să joace.
UT Arad
Arădenii au câștigat meciul cu FC Botoșani, cu un gol din penalty, pe final.
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, participarea sa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând astfel invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
2
ARADON Sport local
VIENA. Arbitrajul românesc a fost reprezentat de arădeanul Ovidiu Hațegan și bucureşteanca Cristina Trandafir la seminarul FIFA dedicat arbitrilor VAR (Viena, 10-12 februarie).
Local
Din mai până în octombrie, aceasta este unul dintre punctele de atracție ale vizitatorilor Domeniului Regal.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului vor fi susținute de elevii Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand” la turneul final.
România
Oana Ţoiu a subliniat la Munchen necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a subliniat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, între altele, necesitatea utilizării finanţării UE pentru nevoile de apărare NATO.
3