Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a început, marţi, o anchetă internă, după ce o pacientă a sesizat că personalul medical al secţiei în care se află internată cu COVID-19 a ţinut-o încuiată în salon cu o pacientă moartă de aceeaşi boală, cadavrul fiind ridicat după şase ore, informează Agerpres.
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a operat, joi, tumora de trei kilograme.
ARAD. O femeie în vârstă de 83 de ani, internată la Spitalul Judeţean Arad, s-a aruncat în gol de la etajul al patrulea al unităţii medicale. Se pare că femeia a deschis geamul şi s-a aruncat, căzând pe copertina de la etajul doi a secţiei anestezie-terapie intensivă (ATI).
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2