ARAD. De la 1 septembrie încep înscrierile la cursurile organizate de către Palatul Copiilor Arad. Preşcolarii, elevii din ciclurile primar şi gimnazial şi cei din învăţământul profesional şi liceal au la dispoziție peste 30 de cercuri educativ-aplicative.
Concert simfonic ce evocă „visul american“, oferit joi seara, ora 19, de Filarmonica de Stat Arad.
Palatul Copiilor Arad au câștigat nouă locuri I la Concursul Judeţean de Informatică Aplicată.
La Concursul Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng” de la Petroşani.
ARAD. Cercul de dans modern din cadrul Palatului Copiilor Arad a obținut două locuri I la Concursul Naţional „Meridianele Dansului” desfăşurat recent la Onești (judeţul Bacău). Au participat aproximativ 400 de copiii din țară şi din Republica Moldova.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.