Aproximativ 38.000 de fire ţigarete netimbrate ascunse într-un autoturism au fost descoperite de poliţişti.
Şoimii din Pâncota au făcut spectacol în derby-ul cu vecinii de la Naţional Sebiş.
PÂNCOTA. Colege de serie şi de clasament, îmbrăcate de acelaşi sponsor, Piroş Security, Şoimii Pâncota şi Naţional Sebiş se întâlnesc vineri, ora 17, într-un derby al orgoliilor. O confruntare între doi primari care pun suflet şi investesc în sportul rege, Iosif Retter şi Gheorghe Feieş, o ciocnire între doi tineri tehnicieni arădeni, Dan Cuedan şi Mihai Petcuţ, care au antrenat ambele grupări, o întâlnire din care ar putea ieşi scântei.
SATU MARE. Au rezistat 18 etape. Vorbim despre „şoimii” Pâncotei, singura echipă din Seria V a eşalonului trei care nu cunoscuse înfrângerea în meciurile susţinute în deplasare.
PÂNCOTA. Profitând de pauza de două săptămâni, cauzată de retragerea Jiului Petroşani şi etapa liberă avută din pricina numărului impar de echipe din Seria V a eşalonului fotbalistic cu numărul trei, diriguitorii echipei Şoimii Pâncota au pregătit o serie de acţiuni pentru sărbătorirea celor 75 de ani de existenţă a acestui club.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean caută să rezolve problemele de efectiv ale grupării fotbalistice de Liga 3, Unirea Sântana, până la reluarea pregătirilor pentru noul sezon. Astfel, în aceste zile, trei jucători au bătut palma cu echipa din Sântana.
România
Ministerul Apărării Naționale a informat că omologii din Ucraina au transmis că incidentul din Portul Constanța din 5 iunie a fost unul „izolat”, cauzat „cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse”.
ARADON Sport local
ARAD. AJF Arad anunţă că a dat drumul înscrierilor pentru participarea în sezonul 2026-2027 în primele două eşaloane ale fotbalului judeţean, Liga 4 şi Liga 5.
Local
Digitalizarea instituțiilor statului român se extinde în mod semnificativ. Între octombrie 2024 și martie 2026 au intrat în vigoare acte normative care extind obligativitatea semnăturii electronice pentru antreprenori și persoane fizice.
ARADON Sport local
De la disputarea barajului de promovare în Liga 3, echipa ar putea ajunge în Liga 6.
1
Local
Decizia a fost luată pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii de transport public cu tramvaiul.
Local
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, o nouă ediție a evenimentului dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei”, care se va desfășura în Parcul „Aventura Voinicilor”, în intervalul orar 17:00–21:00.