Șoimii Pâncota a nimerit cu echipa din Târgu Jiu în „16-mile” Cupei României la fotbal.
Elevii lui Roland Nagy țintesc toate punctele în meciul cu echipa secundă a celor de la Pandurii Tg. Jiu.
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru împrumutul pe şase luni al mijlocaşului Viorel Nicoară de la CFR Cluj, gruparea gorjeană având posibilitatea de a-l cumpăra pe fotbalist în vară.
Antrenorul Universităţii Cluj, Marius Popescu, a criticat dur arbitrajul la finalul meciului de pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, declarând că observatorii au fost paraleli după ce nu au văzut un offside clar. Popescu a mai precizat că Universitatea Cluj merita să câştige meciul de aseară.
Formaţia Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susţinut, vineri, în deplasare, în compania echipei Universitatea Cluj, în etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.
Local
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
ARADON Sport local
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Local
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
România
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
1
Local
22 de proiecte cu o valoare totală de 45 de milioane de euro sunt implementate în Arad prin Programul Regional Vest.
România
Un report de peste 4,48 milioane de lei (peste 853.600 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, la tragerea de duminică, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 4,53 milioane de lei (peste 862.300 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste şase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părţile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova şi Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
România
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
2