ARAD. Peste 530 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști, în Arad, în domeniul panificației, iar 21 de persoane au ajuns să fie cercetate penal. Toate acestea după ce, în prima jumătate a anului, au fost efectuate mai multe acţiuni dispuse la nivel naţional, pe linia combaterii evaziunii fiscale.
ARAD. Acţiunea „Vatra”, declanşată în septembrie pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, s-a soldat cu 7.400 de controale la societăţi cu acest profil economic, fiind aplicate 3.500 de sancţiuni.
DOROBANȚI. Lucrează în domeniul panificației de 24 de ani, iar de câțiva ani buni și-a deschis propria afacere. După câțiva ani de activitate în Arad, s-a asociat cu încă o persoană și a continuat să lucreze în panificație în micuța și liniștita localitate Dorobanți.
ARADON Sport local
Atleta de la CSU Arad a alergat 236,33 de kilometri în proba feminină de 24 de ore.
ARADON Sport local
„Leoaicele” au cedat cu 1-3 (1-1) și au rămas cu zece jocuri la rând fără înfrângere.
Local
Corul și orchestra Filarmonicii Arad au susţinut, duminică după-masă, un mic concert în sala de spectacole, de ziua UTA, pentru clubul UTA. Artiştii Filarmonicii au dorit ca în acest fel să răspundă gestului suporterilor echipei UTA care în trecutul apropiat au scandat în sprijinul Filarmonicii.
8
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad anunţă că, în numai două zile, respectiv 16 şi 17 aprilie, au fost aplicate 325 de amenzi, în valoare totală de 90.850 de lei, în baza legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid-19.
7
Local
ARAD. Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenției anunţă că, în 24 de ore, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică dimineaţa, în judeţul nostru au fost depistate pozitive la virusul SARS-CoV 2 un număr de 69 de persoane.