ARAD. Furau din autoturisme cu proprietarii lângă ei. Înţepau cauciucurile, apoi îi atenţionau pe şoferi că au pană. În timp ce aceştia schimbau roata, bunurile lăsate în maşini dispăreau.
Vezi unde sunt prevăzute cinci mega-parcări în masterplanul de trafic al oraşului, realizat de specialiştii germani!
S-a creat o pagină pe Facebook şi o petiţie pe petitieonline.com pentru salvarea Parcului Eminescu, vizat acum de Primăria Arad pentru o altfel de dezvoltare.
Parcarea nou amenajată din Piaţa Mihai Viteazul ridică prețul tuturor parcărilor din zonă.
Primarul Gheorghe Falcă a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat fotografii cu exemple de parcuri create peste parcări, de prin alte ţări.
ARADON Sport local
Alex Gornic şi Ionuţ Sirban – arbitri anului, Casian Băla – momente emoţionante, dar şi un nou look pentru Comisia Judeţeană de Arbitri graţie Smart House Color Arad.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
2
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
4
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.