Poliţişti din mai multe judeţe efectuează vineri, sub coordonarea Parchetului General, percheziţii la persoane care au postat mesaje pe reţelele de socializare, după anularea alegerilor prezidenţiale, în care îndemnau oamenii la revoltă prin ieşirea în stradă, omorârea unor persoane publice sau aruncarea în aer a unor clădiri publice.
Parchetul General a anunţat joi că s-a sesizat din oficiu "în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi săvârşirea altor infracţiuni conexe", după ce a analizat documentele care au fost prezentate în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării referitoare la campania candidatului Călin Georgescu.
Local
Modelul meteorologic ICON indică temperaturi apropiate de 40°C, în vestul țării, la începutul săptămânii viitoare.
Local
Grupul a cappella de la Harvard, „The Radcliffe Pitches” a impresionat până la lacrimi printr-o prestație excepțională.
Local
Zilele Județului Arad au propus un eveniment dedicat iei, dar și vechilor șezători.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă spune că Parlamentul European a transmis un mesaj clar referitor la securitatea României.
Local
Sergiu Bîlcea a premiat două sportive din cadrul Jandarmeriei Arad, care au obținut rezultate de excepție în competiții sportive.
Local
12 primari au primit distincții de la Consiliul Județean Arad, cu ocazia Zilelor Județului Arad.
România
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.