aradon.ro Web analytics


Dorel Căprar are toate şansele să ajungă în Parlament, dacă ar fi să ne luăm după numărătoarea paralelă. Există comune în care liderul USL a depăşit chiar şi procentul de 70% (cum e cazul la Fântânele) iar altele în care procentul de 50% visat de competitori e trecut tot în contul lui Căprar.
După ce s-au văicărit de mama focului că sistemul electoral folosit la alegerile parlamentare din 2008 nu a fost bun, pentru că permitea unora de pe locurile doi sau trei să acceadă în Parlament, în dauna celor care şi-au câştigat colegiile, partidele politice au feştelit-o şi mai rău.
Vicepreşedintele PPMT Gergely Balazs a declarat, luni, că formaţiunea pe care o reprezintă doreşte "o Românie federală, o Transilvanie regională" şi un Parlament regional la Cluj, dar şi folosirea limbii maghiare în justiţie şi Poliţie în Transilvania.
  ARAD. Preşedinţii partidelor intră în lupta pentru un loc în Parlament, având şi speranţa că vor putea să fie adevărate locomotive pentru formaţiunile pe care le reprezintă.

Mapamond

Incident armat în Polonia| Poliția: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.

ARADON Sport local

Medalii pentru CSŞ Gloria Arad la Cupa Timișoara
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.

Mapamond

UPDATE. Incident armat în centrul Cracoviei: Cel puțin cinci persoane au fost ucise și zece rănite. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Local

Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

Local

54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

Local

Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

Evenimente

Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

Evenimente

„Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 3

Evenimente

Părintele Constantin Necula vine la Şiria
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.