Atât partidele din USL, cât şi pedeliştii au decis că toţi parlamentarii pe funcţii trebuie să fie candidaţi pentru un nou mandat. Şi unii şi ceilalţi, cred eu, se află într-o gravă eroare, neţinând cont de starea de spirit a populaţiei, de reacţia pe care o vor avea în faţa urnelor.
Cu o oră înainte de începerea şedinţei plenului Parlamentului, dedicată citirii deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul, toţi parlamentarii arădeni, atât cei de la putere cât şi cei ai opoziţiei, sunt prezenţi.
ARAD. Parlamentarii arădeni ai puterii consideră legale deciziile, cei ai PDL vorbesc de o „lovitură de stat”.
ARAD. Gheorghe Seculici acuză opoziţia de manipulare în privinţa „conflictului” parlamentarilor cu premierul.
ARAD. Faptul că numărul cetăţenilor din judeţul Arad a scăzut cu aproximativ 53.000 de locuitori, potrivit statisticilor provizorii de la recensământ, ar putea avea repercusiuni în rândul Parlamentului.
ARADON Sport local
Alex Gornic şi Ionuţ Sirban – arbitri anului, Casian Băla – momente emoţionante, dar şi un nou look pentru Comisia Judeţeană de Arbitri graţie Smart House Color Arad.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
1
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
4
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.