ARAD - Parlamentarii şi liderii PD-L Arad vor fi prezenţi, vineri, la megareuniunea de la Braşov, unde se vor aduna toţi cei din conducerea centrală, miniştrii, secretarii de stat etc.
ARAD - Prezenţa la urne pentru referendum, la nivel
naţional, a fost, până la ora 21.00, de
50,16% din cetăţenii cu drept de vot, a
anunţat, duminică, Biroul Electoral Central,
acest rezultat însemnând validarea acestui
referendum.
CLUJ-NAPOCA. Parlamentarii PDL Cluj Daniel Buda, Adrian
Gurzău, Petru Călian, Mircia Giurgiu, Mihail
Hărdău şi Şerban Rădulescu
consideră că votul dat de parlamentarii PSD
şi PNL, astăzi, în Parlamentul
României a fost un vot iresponsabil, un vot
împotriva stabilităţii societăţii
româneşti.
ARAD - Membrii Comisiei de Dialog Social au solicitat parlamentarilor arădeni să participe la o întrunire comună.
ARAD - Parlamentarii PD-L sunt de acord să nu-şi
ridice indemnizaţiile pe luna noiembrie.
România
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto de Crăciun, pentru care suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, cu 100.000 de lei, 50.000 de lei și respectiv 25.000 de lei, informează instituția.
1
ARADON Sport local
ARAD. Au mai rămas doar 6 luni până la debutul Campionatul Mondial de fotbal din 2026, care se va desfășura în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Local
Investigația jurnaliștilor de la Recorder a generat un val de reacții în spațiul public, atât în rândul magistraților, cât și al politicienilor, dar mai ales în rândul societății civile. Aradul a rămas, însă, oarecum tăcut pe acest subiect. În afară de reacțiile pe canalele de social media, venite mai ales din partea reprezentanților societății civile, niciun politician nu și-a asumat o poziție fermă, iar magistrații au rămas și ei în umbră, cu excepția celor, puțini la număr, care au semnat scrisoarea de susținere pentru Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu. Pe acest fond, i-am adresat câteva întrebări prefectului Mihai Pașca, avocat și fost secretar de stat în Ministerul Justiției, tocmai în perioada în care au fost promovate controversatele legi care definesc azi sistemul.
ARADON Sport local
Alex Gornic şi Ionuţ Sirban – arbitri anului, Casian Băla – momente emoţionante, dar şi un nou look pentru Comisia Judeţeană de Arbitri graţie Smart House Color Arad.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
7
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.