Eurodeputaţii au aprobat miercuri, definitiv, certificatul digital al UE privind COVID-19. Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie. Ţările Uniunii Europene nu vor putea impune restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie.
România
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost informată de către președintele Nicușor Dan de criza politică din România în timpul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 4 mai, la Erevan (Armenia), context în care șefa Legislativului european a amânat vizita în România, au declarat, luni, surse oficiale.
Advertorial
Investițiile în ETF-uri au devenit tot mai populare în ultimii ani, atât în rândul investitorilor aflați la început de drum, cât și al celor cu experiență. ETF-urile (Exchange Traded Funds) sunt fonduri tranzacționate la bursă, care urmăresc evoluția unui indice, sector economic, materii prime sau alte clase de active. Popularitatea lor se datorează în special accesibilității, diversificării și costurilor reduse comparativ cu alte instrumente financiare. Totuși, ca orice investiție, acestea vin la pachet atât cu beneficii, cât și cu riscuri ce trebuie înțelese înainte de a lua o decizie.
Local
„Cum veți vota proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc și a pariurilor sportive pe raza municipiului Arad?” a fost întrebarea pe care am adresat-o consilierilor locali municipali. Iar răspunsurile au fost doar pe alocuri tranșante.