Fostul lider sindical, Miron Mitrea, potenţial candidat la preşedinţia PSD, nu scapă nicio ocazie de a spune că, dacă Geoană va face sau nu va face ceva, partidul sigur se va rupe. Obstinaţia lui poate fi interpretată în mai multe feluri, după cum şi ţintele pe care le are în faţă pot fi mai multe.
ARAD - Pe lângă Gheorghe Falcă şi Constantin Igaş, încă un democrat-liberal arădean este „în cărţi” pentru a face parte din comisia centrală a partidului, care va pregăti alegerile interne.
HUNEDOARA. Fostul preşedinte al filialei Hunedoara a
Partidului Socialist al Muncii, Gheorghe Popescu, a
declarat că în cursul acestei luni va fi
înfiinţat un nou partid politic.
PECICA - În cursul nopţii de marţi spre
miercuri, autori rămaşi deocamdată
neidentificaţi au stropit cu vopsea ambele
părţi ale unuia din cele două panouri
electorale aflate la ieşirea din oraşul Pecica
spre Arad, în dreptul noului cartier de
locuinţe.
ARAD - Probleme în CLM: validarea mandatului de
consilier local al Cameliei Răsunoiu ar putea să
nu mai aibă loc astăzi în CLM, dacă
executivul va ţine cont de adresa trimisă de
conducerea centrală a Partidului Conservator.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
1
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.
Local
Stelian Dorel Paven, polițistul arădean prins în flagrant în timp ce lua mită, a contestat măsura arestului preventiv.