Deputatul Flavius Măduța a solicitat CNADNR răspunsuri legate de cele două pasaje precum și alte investiții de interes pentru Arad.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a reacţionat în urma materiarului „S-a rupt pasajul de pe centură” şi spune că CFR se ocupă de pasaje.
ARAD. Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Adrian Ţolea, susţine că pasajul de la CET nu va fi gata la termenul stabilit, deoarece acolo nu mai lucrează nimeni. Drept dovadă, a prezentat presei câteva fotografii de la faţa locului, făcute- spune el- luni dimineaţa.
Peste 1.000.000 lei are statul datorie la cei care au avut pământul de sub pasajele din zona CET.
Deputatul Flavius Măduţa arată că se lucrează la un pasaj, iar la unul „firma PDL” nu vrea să lucreze.
Local
Concurenții Festivalului Internațional de Șah Arad au ieșit miercuri seara din sala de concurs și au jucat în fața publicului, în cadrul tradiționalului Street Chess, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale competiției.
Local
Lucrările la noua prosectură se apropie de finalizare, anunță cei de la Consiliul Județean Arad.
România
Ministerul Energiei face apel la consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori să contribuie, prin măsuri voluntare, la reducerea consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, până la data de 31 august 2026, în contextul valorilor extrem de scăzute înregistrate de debitul Dunării.
Evenimente
BULCI. Cel mai colorat festival din România va avea loc în zilele de 7 și 8 august la Bulci, sătucul pitoresc din comuna Bata, unde își vor da întâlnire zeci de artiști din domeniul folk-rock.
ARADON Sport local
ARAD. Iubitorii tenisului de câmp din oraşul nostru sunt aşteptaţi, vineri şi sâmbătă, la Baza UTA (intrarea este liberă), pentru cele mai importante schimburi de mingi ale ediţiei cu numărul 18 din „Hai Cup”, unul dintre cele mai importante turnee dedicate juniorilor la categoria Under 14.
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a lansat platforma suspeND.ro prin care va prezenta stadiul demersului de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
România
Senatul a adoptat, joi, proiectul de lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 în aceeași formă cu cea din Camera Deputaților.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad anunţă câteva modificări ale regimului de circulație rutieră pe mai multe străzi din municipiul Arad.
ARADON Sport local
ŞAG. În formula: Parasca – Felea (min. 85, Ancateu), Pașca (min. 70, Budihală), Giosu, Nistor (min. 70, Petruţ), Iuga, Vlad, Nica (min. 46, Haloş), Jinga, Burcă (min. 70, Melniciuc), C. Rus, Unirea Sântana a cedat jocul din turul 2 al Cupei României la fotbal, disputat pe terenul colegei de serie şi eşalon, Timişul Şag.