ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a transmis un comunicat de presă după ce ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, l-a acuzat de dezinformare privind situația șantierelor CNADR de pe șoseaua de centură a municipiului Arad.
Compania de drumuri ripostează faţă de declaraţiile administraţiei locale referitoare la lucrările de la pasajele de pe centură.
Oficial, luni, a fost ziua în care au reînceput lucrările la pasajul de la CET. Anunţul a fost făcut de către Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
S-a dat ordin de începere a lucrărilor în cazul pasajului de pe 6 Vânători.
Consilierii locali au votat pentru montarea unor panouri informative privind vinovaţii de nefinalizarea pasajelor.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
2
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.