Vremea a stricat niţel sărbătoarea. Pe o vreme mohorâtă, înarmați cu umbrele, peste 50 de arădeni au participat la inaugurarea noii pasarele ce traversează râul Mureș spre Ștrandul Neptun.
Miercuri, de la ora 20.00, Primăria va inaugura pasarela ridicată peste Mureş spre ştrand. Înainte cu două ore, va organiza, lângă pasarelă, o dezbatere pe tema altor poduri peste râu.
Primarul Gheorghe Falcă a făcut, marţi, un anunţ pe care arădenii îl aşteaptă de mult timp: se va deschide noua pasarelă pietonală peste Mureş.
ARAD. Pasarela care leagă centrul municipiului de Ştrandul Neptun este tot mai aproape de finalizare, muncitorii lucrând, azi, la izolarea podului cu membrană bituminoasă şi la (re)facerea aleilor din parc, totul sub supravegherea primarului Falcă.
ARAD. Sezonul estival 2015 la ştrand va fi inaugurat vineri, 1 mai, când arădenii sunt așteptați cu mic cu mare la baza de agrement. Intrarea va fi pe bani.
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.