ARAD. Cu binecuvântarea ÎPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, la biserica cu hramul Naşterea Domnului a parohiei Arad Micălaca Veche a avut loc în duminica a patra după Paşti premierea elevilor parohiei de la Şcoala Gimnazială Caius Iacob Arad care au participat în cursul acestui an şcolar la diferite concursuri şi activităţi religioase.
Asta spun poliţiştii despre minivacanţa de Paşte: a fost una dintre cele mai sigure şi liniştite din ultimii ani.
În primele șase zile din luna mai au ajuns la Urgențe peste 1000 de arădeni cu diferite afecțiuni.
ARAD. Spre deosebire de anul 2012, an „supraelectoral”, de această dată, de Sfintele Paşti, bătrânii şi copiii instituţionalizaţi au simţit din plin că până la alegeri mai este mult. Oamenii politici arădeni nu le-au călcat pragul aproape deloc sau, poate, au făcut-o într-un perfect anonimat, preferând să dăruiască fără a încerca să-şi facă popularitate.
Tradiţii speciale de Paşte în Chereluș. Cel mai gospodar om din sat este ales ca naş al Paştelor. Este vorba despre o tradiţie veche de sute de ani, pe care localnicii o păstrează şi astăzi. Ei îl aleg, în fiecare an, pe cel mai bun gospodar om din comună ca naş al Paştelor. Anul acesta nașul Paștelui a fost Ana Herlo. Pentru această sărbătoare a pregătit 9 prescure, 9 pâini precum și foarte multe ouă vopsite în toate culorile. Pentru gospodarul ales este o bucurie şi o mândrie să fie numit naş al Paştelor.
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.