RAPSIG. Aproape 100 de localnici din Răpsig au protestat împotriva unui investitor care vrea să le ia păşunea.
ŞICULA. Primarul din Şicula ameninţă că îi va executa silit pe cei care nu şi-au plătit chiria pentru păşune.
ŞICULA - O firmă vrea să scoată la licitaţie păşunea în contul unei datorii, dar administraţia locală ripostează.
RĂPSIG - Drum blocat cu tractoarele şi spirite încinse la Răpsig, ieri, acolo unde sătenii au acuzat faptul că un teren din localitatea lor a fost vândut fraudulos unui cetăţeanspaniol.
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.