aradon.ro Web analytics


Secetă prelungită pentru echipa pregătită de (re)confirmatul antrenor Cristi Sculici. Patru eşecuri la rând şi 280 minute fără gol marcat. Şi asta, după ce în deplasarea de la Motru, zărăndanii au rezistat 70 minute. O greşeală de arbitraj (ofssaid la primul gol) şi un penalty just acordat într-un interval de trei minute, a stabilit scorul final: Minerul Motru – CS Ineu 2-0.
Recent, Bushido Vladimirescu a participat la a V-a ediţie a Cupei Cupelor de karate. La start s-au aliniat 9 sportivi care au obţinut 19 medalii (7 aur, 6 argint şi 6 bronz), zestre cu care clubul condus de sensei Lavinia Moraru a ocupat un onorabil loc IV în ierarhia pe cluburi, la doar un punct distanţă de locul III.

La 36 de ani împliniţi în septembrie, fostul coleg al lui Marius Niculae la Sporting şi elevul lui Mircea Lucescu la Galatasaray nu vrea să renunţe la fotbal. "Super" Mario Jardel a semnat un contract pe 6 luni cu Esporte Club Flamengo Piauiense.

Local

Beat și fără permis, a făcut accident și a plecat acasă
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.

Local

Biblioteca: Cele mai importante lucrări de la construirea ei
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.

Local

Elio vine în Grădiște

Local

Open Boulevard, la ultima ediție din acest an

Local

PUZ-ul pentru complexul parohial din Poltura, la transparență
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.

Local

Moaștele Sfântului Francisc de Assisi ajung la Arad
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.

Local

Finanţare de 42 de milioane de lei pentru mARTA
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.

Local

Interesați de povestea lui Tabaković

ARADON Sport local

Branki are nevoie de „assist-uri” în lupta cu cancerul!
Haideţi să o ajutăm pe straniera cu cele mai multe sezoane în tricoul galben și albastru, Brankica Hadzovic.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.