Preşedintele Patronatului arădean, Marin Crişan, s-a deplasat în Iran pentru a stabili relaţii economice.
ARAD. Afişarea datelor de contact a Protecţiei Consumatorilor este obligatorie în orice unitate comercială. Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor Arad atrage, însă, atenţie la modul în care se realizează acest afişaj şi prevederile legale existente în acest domeniu.
ARAD. Un singur loc de muncă nu le mai poate asigura venitul necesar pentru un trai decent, moment în care arădenii se angajează în două locuri, încheie contracte de colaborare şi încearcă să obţină mai mulţi bani.
ARAD. Mai mulţi consilieri judeţeni deţin afaceri sau acţiuni la diferite societăţi comerciale.
ARAD. Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude împreună cu inspectori fiscali din cadrul DGFP Arad au efectuat trei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale privind stopajul la sursă.În urma acţiunii, au fost înregistrate 19 dosare de cercetare penală împotriva a tot atâţia administratori ai societăţilor comerciale verificate.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.