ARAD - Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că nici PSD nici PD-L Arad nu şi-au respectat în totalitate obligaţiile convenite prin protocol, nefăcând altceva decât să lupte pentru funcţii.
ARAD - Liderii PC Arad îi acuză pe cei de la PSD că le „fură” oameni de bază, promiţându-le posturi.
Arad - Conducerea PC Arad a organizat alegeri în comunele Şicula şi Vladimirescu, supervizate de vicepreşedintele PC Lia Ardelean şi liderul judeţean Mircea Purcaru.
ARAD - Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, nu
ştie dacă va da în judecată actuala
sau fosta conducere a CJA.
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1