ARAD - Preşedintele PDL Arad consideră că televiziunile „mogulilor”au prezentat deformat Congresul UDMR.
La loc, adică în fruntea partidului, pentru că aşa vrea el lider maximo, Traian Băsescu. Jumătate de Napoleon şi-a făcut datoria ca premier, dar de acum încolo, orice ar face şi ar zice, nu îl mai poate ajuta cu nimic pe păpuşarul de la Cotroceni, din actuala ipostază.
ARAD - Unitatea este cuvântul de ordine. Gheorghe Seculici este convins că dacă PDL a reuşit să scoată ţara din criză, va reuşi să facă ordine şi în partid.
ARAD - Social-democraţii susţin că noile reglementări vor trimite arădenii în spitale şi pe la cozi.
ARAD - Cel mai probabil, luni, la şedinţa Biroului Politic Central al PNL va fi discutată contestaţia consilierului Cristian Moisescu privind excluderea sa din PNL Arad, la propunerea organizaţiei municipale.