ARAD. Opoziția va depune plângere împotriva campaniei derulate de Mișcarea Creștin - Liberală.
ARAD. Co-preşedintele USL Arad, Ioan Cristina, „le recomandă” liderilor PDL Arad să-şi amplaseze panourile electorale de tipul celui de la Pecica, şi pe drumurile judeţene : Arad – Şiria, „o adevărată tablă de şah denivelată din cauza numeroaselor cârpeli ” sau Ghioroc - Sâmbăteni, care, abia finalizat, trebuie refăcut.
ARAD. Arădeanul Iustin Cionca este unul dintre cei cinci deputaţi membri ai Comisiei Juridice care au dat undă verde proiectului de modificare a Constituţiei. Întrebat dacă este normal ca doar cinci membri din totalul de 23 să poată da aviz, Iustin Cionca a spus că la comisii cvorumul este stabilit prin semnături.
ARAD. Ionel Ciupe îi acuză pe democrat - liberali că s-au erijat în aducătorii luminii sfinte de la Ierusalim.
ARAD. Vicepreşedintele PDL, Traian Igaş, acuză USL că, prin moţiunea de cenzură, vrea să arunce ţara în haos, însă, din fericire, lipsa de seriozitate îi împiedică.
Mapamond
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP.
1
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.
România
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,01 puncte procentuale în august față de luna precedentă, până la 3,26%, iar numărul total de șomeri a ajuns 260.919 de persoane, a anunțat, vineri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).