Studenta de la Medicină, care în 2011 a fost condamnată la 20 de ani de închisoare după ce a ucis şi tranşat un bărbat în 2009, a beneficiat de reducerea pedepsei.
Liderii USL Arad consideră că pedeapsa- patru ani cu executare- pentru Adrian Năstase este prea mare.
Ajunşi la limita disperării, părinţii-asistenţi personali fac apel public la autorităţi, să le dea salariile.
ARAD. Daniel Dragoman, unul dintre „locotenenţii” lui Uţu Rohozneanu, condamnat la opt ani de închisoare, cere, din luna martie, revizuirea dosarului în care a fost judecat şi condamnat, în speranţa obţinerii unei pedepse mai blânde.
ARAD. Din nou după gratii. Emil Siegmeth a ajuns în spatele gratiilor de la Penitenciarul Arad după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
1
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
2
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.