Zeci de telefoane mobile, cartele SIM şi alte accesorii pentru telefoane au fost găsite la deţinuţii din Penitenciarul Arad.
Noul Cod Penal a pus în libertate cinci deţinuţi din cadrul Penitenciarului Arad, în timp ce alte sute de persoane s-au ales cu pedepse reduse.
ARAD. "Am o informație pentru dvs. Fizidean Ioan a salvat viața unui deținut", mi-a spus vocea din telefon, apoi a continuat: "A avut loc un incident în Penitenciarul de Maximă Siguranță, azi dimineață (n.r. marți) pe la ora 6.00. Un deținut a încercat să se spânzure și a fost salvat de Fizidean Ioan. Băiatul avea limba scoasă și ochii dați peste cap și Fizidean a intervenit, a chemat gărzile..."
ARAD. Anul școlar a început și în Penitenciarul Arad. 93 de persoane private de libertate și-au propus ca, în acest an, să urmeze cursurile școlare. „În anul şcolar 2013 – 2014 au fost înscrise 56 de persoane private de libertate în clasele I-VIII, iar în clasele IX-XI au fost înscrise un număr de 37 persoane private de libertate”, ne-a anunțat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al închisorii.
Penitenciarul Arad nu a reușit să cumpere un aparat care să bruieze apelurile telefonice ale deținuților închiși aici.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
8
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.