ARAD - Milicici Dolinar zis Doli şi Flavius
Costea, condamnaţi în dosarul Siegmeth, au fost
eliberaţi vineri noaptea, din penitenciar.
Arad - Ofiţerii Serviciului de Investigații Criminale l-au fost depistat pe Marius F. de 42 ani din Arad. Bărbatul are de executat şase ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt din locuințe.
Sântana - Poliţiştii din Sântana au prins un tânăr de 17 ani dat în urmărire generală. Santa V. avea emis pe numele său un mandat de executare pentru doi ani de închisoare pentru infracţiunea de furt.
ARAD - Administraţia Naţională a Penitenciarelor asigură pentru 24 de persoane aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea posibilitatea de a urma cursurile unei facultăţi acreditate.
ARAD - În penitenciarul din Arad 83 de persoane
private de libertate vor urma cursuri în acest an
şcolar.
România
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a escaladat și mai mult tensiunile cu Havana vineri, afirmând că aceasta „este următoarea” în timpul unui discurs la un forum de investiții în care a elogiat succesele militare din Venezuela, relatează dpa.
1
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP.
2
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.
Local
Investiția, în valoare de 3 milioane de lei, a presupus realizarea de lucrări pentru pregătirea sălii și achiziționarea de aparatură necesară intervențiilor endoscopice.
1
Local
Compania de transport Transdara a încercat să își crească tarifele fără respectarea legii, șantajând consilierii județeni cu sistarea curselor de autobuz.