ARAD - Deţinuţii arădeni intentează
procese pentru ouă, naţionala de fotbal, vizite
intime şi paracetamol.
ARAD - Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Arad l-au depistat pe Covaciu Ştefan, de 35 ani, din Arad care era urmărit general având de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de modificare a locului accidentului.
ARAD - Penitenciarul de Maximă Siguranţă
Arad a mai finalizat un curs pentru deţinuţii de
etnie rromă, în meseria de lucrători
în construcţii.
ARAD - Parcarea Penitenciarului de Maximă
Siguranţă Arad a fost locul unei tamponări
multiple. Astăzi, în jurul orei 13, o
persoană care aştepta să intre în
vizită la un deţinut, s-a urcat la volanul unui
autoturism şi a intrat în coliziune cu mai multe
maşini staţionate în parcarea
închisorii.
BÎRCEA MARE - Persoanele interesate de cum arată un penitenciar, dar şi de condiţiile care li se oferă deţinuţilor, au putut vizita, astăzi, Penitenciarul Bîrcea Mare, în cadrul acţiunii Porţi Deschise.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
2
Local
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
1
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP.
4
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
2
Local
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.