ARAD - E vorba de cei care au pensii de până la
1.693 lei şi, în plus, au un loc de muncă
la stat.
ARAD - Casa Judeţeană de Pensii Arad atrage atenţia angajatorilor ca, în cazul în care au depus dosare de pensie anticipată sau anticipată parţial să trimită un exemplar (obligatoriu în original) din dispoziţia de desfacere a contractului de muncă numai după primirea deciziei de pensionare.
ARAD - Pensia de urmaş nu mai este condiţionată, începând cu anul 2009-2010, de nivelul formei de învăţământ frecventat (pot fi beneficiari ai pensiei şi urmaşii care sunt masteranzi sau doctoranzi) singura condiţie fiind să nu depăşească vârsta de 26 ani.
ARAD - Atât PSD cât şi PD-L îşi
asumă meritul creşterii punctului de pensie din
octombrie.
Vărşand - I-a taiat gâtul unei femei din Vărşand pentru doar 400 de lei, banii de pensie.
Local
Miercuri, 12 august, o eclipsă parțială de Soare va putea fi observată din județul Arad.
România
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Local
Povestea uneia dintre cele mai importante perioade din cariera lui Bruce Springsteen ajunge pe ecranul Cinematografului „Arta” din Arad. Filmul „Springsteen: Eliberează-mă de nicăieri” va fi proiectat joi, 13 august, în grădina de vară, iar intrarea este liberă.
Local
Județul Arad se află sub Cod Galben de caniculă, iar de marți avertizarea va fi ridicată la Cod Portocaliu. Temperaturile vor ajunge până la 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.
România
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
România
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
3
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele: