NĂDLAC. Aşa cum o fac de nouă ani încoace, membrii Clubului Pensionarilor din Nădlac au sărbătorit împreună de Revelion. Faptul că petrecerea a avut loc un pic mai târziu nu a ştirbit cu nimic reuşita evenimentului.
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici acuză Guvernul că manipulează opinia publică, susţinând că, din cauza contestării bugetului la CCR de către PNL nu se vor mai putea mări pensiile şi salariile.
ARAD. S-a subţiat, de-a lungul acestui an, numărul pensionarilor din judeţul Arad. Dacă la începutul lui 2014, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii figurau 117.648, la începutul lunii decembrie 2014 erau înregistraţi cu 1.002 mai puţini.
În topul celor mai bogaţi zece pensionari arădeni figurează doi piloţi şi opt magistraţi.
Noul sediu al Clubului a fost amenajat în incinta fostului IAS din localitate.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.