ARAD. Cea de-a XIV-a ediţie a Balului Mărţişorului care a avut loc, joi, la Restaurantul Laser de la Casa Sindicatelor a demonstrat, încă o dată, că vârstnicii sunt aşi într-ale distracţiei. 250 de persoane din oraşul şi judeţul Arad, dar şi din Craiova, Oradea, Gyula, Bekescsaba şi Budapesta au participat la acţiunea organizată de Liga Judeţeană a Pensionarilor, în cinstea femeilor.
CHIŞINEU CRIŞ. Clubul Pensionarilor din Chişineu Criş împlineşte opt ani de activitate. Preşedinta Georgeta Csaky, sufletul clubului, ne povesteşte ce au însemnat cei opt ani pentru cei 510 membri ai organizaţiei.
ARAD. Ultima strigare pentru ajutoarele alimentare europene. Potenţialii beneficiari ai acestora (şomeri, persoane cu handicap accentuat şi grav, pensionari cu o pensie sub 400 lei, beneficiarii de ajutor social) care încă nu le-au ridicat trebuie să se prezinte, până la 15 martie, la centrele de distribuţie pentru a intra în posesia lor.
ARAD. Pentru a celebra femeile din Liga Judeţeană, dar şi pe cele din vieţile lor, pensionarii arădeni organizează „Balul Mărţişorului”. Ajuns la cea de-a XIV-a ediţie, evenimentul va avea loc joi, 8 Martie, la Restaurantul Laser de la Casa Sindicatelor.
ARAD. Numărul şi valoarea împrumuturilor acordate de CARP aproape că s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2011.
Mapamond
Elveţienii se vor pronunţa printr-un vot popular, stabilit de guvern pe 14 iunie, cu privire la limitarea numărului populaţiei la 10 milioane de locuitori până în 2050, o propunere ce reflectă îngrijorările larg răspândite privind imigraţia ridicată, dar riscă să lipsească ţara de forţă de muncă foarte necesară şi să zguduie relaţiile cu Uniunea Europeană, transmite joi Reuters.
Mapamond
Poliția belgiană a întreprins joi percheziții la sedii ale Comisiei Europene de la Bruxelles, în cadrul unei anchete a Parchetului European (EPPO) cu privire la posibile nereguli în vânzarea de active imobiliare către statul belgian, transmite AFP, citând o sursă apropiată dosarului.
Local
Pașca a semnat un ordin de prefect prin care instituțiile cu atribuții de control sunt chemate la o acțiune comună în vederea combaterii fenomenului.
Local
Viceprimarul spune că în cele câteva zile cu vreme bună au fost folosite peste 250 de tone de asfalt pe străzile din municipiu.
4
Local
Controalele efectuate de Registrul Auto Român Arad în trafic indică faptul că suntem mult sub media națională din punct de vedere al mașinilor cu defecțiuni.
1
Local
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor.
3
ARADON Sport local
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.