ARAD. Înverşunare maximă, marti, la sediul Ligii Judeţene a Pensionarilor din Arad. Alături de gazde s-au aflat şi reprezentanţi ai Sindicatului Democratic din Învăţământ, CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, ULALA, Consiliul Local Civic etc. Au fost atacate, la unison, măsurile de austeritate, dar nici guvernanţii nu au scăpat de criticile celor prezenţi.
ARAD. 90% din pensionarii aradeni, peste 50% din angajaţii CJA şi aproape 20% din cei din Primărie trăiesc cu nici 1.000 de lei pe lună.
ARAD - Cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipata în iunie îşi pot depune dosarele luni, 31 mai.