Liga Judeţeană a Pensionarilor organizează, în perioada 28-30 august, o excursie la Orşova, cu autocarul.
În ultima perioadă de timp, Clubul Pensionarilor din Nădlac a pus bazele unor legături transoceanice.
Sunt membră a fidelă a Ligii Judeţene a Pensionarilor Arad şi, pe această cale, ţin să mulţumesc conducerii Ligii, în special domnului preşedinte Costică Corodescu, pentru activităţile deosebite pe care ni le oferă.
NĂDLAC. În spiritul tradiţiei pe care a instituit-o în urmă cu câţiva ani, Clubul Orăşenesc al Pensionarilor din Nădlac a organizat Revelionul Pensionarilor. Petrecerea a avut loc la Restaurantul Hotelului Nădlac, întreţinerea bunei-dispoziţii fiind asigurată de formaţia Porubski Andrei şi Iaciansky Ioan.
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Advertorial
Carbenta Com - susține performanța în sport!
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
Local
Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat.
2
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).