Un spectacol de teatru reușit, un gest frumos al unor tineri pentru Andrei Găluț, tânărul rănit în Colectiv. Cel care este fiul învățătoarei care predă în colegiul în care sunt cei mai mulți dintre actori: Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad. S-a jucat Caragiale „Blitz, Caragiale, blitz” care a adus în fața spectatorilor cinci schițe ale scriitorului: Dl. Goe, Amici, Vizită, La Peleș și Căldură mare, în regia actriței de la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, Alina Danciu.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.