aradon.ro Web analytics


Miley Cyrus, cea mai bogată tânără
vedetă din lume, care şi-a câştigat
celebritatea mondială datorită serialului
în care joacă rolul adolescentei Hannah Montana,
îşi va lua la revedere de la acesta în
2011, scrie NewsIn.
Cântăreţul Marilyn Manson, în
vârstă de 41 de ani, s-a logodit cu actriţa
Evan Rachel Wood, în vârstă de 22 de ani.
Se pare că artistul a cerut-o în
căsătorie pe tânăra sa iubită
în timpul unui concert pe care l-a susţinut la
Paris.
Actriţa de origine sud-africană Charlize Theron
afirmă că vrea să devină mamă
în viitorul apropiat. Vedeta peliculei Monster,
în vârstă de 34 de ani, a declarat
într-un interviu pentru Daily Mirror că simte
că este momentul oportul să pună bazele unei
familii.
Uma Thurman, protagonista peliculei Pulp Fiction, a
hotărât să mai acorde o şansă
relaţiei sale cu miliardarul elveţian Arpad
Busson, de care s-a despărţit la
sfârşitul anului trecut. Potrivit presei de
scandal, cei doi s-au împăcat în primele
zile ale lui 2010 şi au, din nou, planuri serioase de
nuntă.
Jay Leno ar putea să se întoarcă la
cârma emisiunii The Tonight Show, după ce vara
trecută a fost înlocuit de Conan O Brien.

Local

Canicula amenință recordul lunii iunie, la Arad. Meteorologii estimează până la 39 de grade
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura maximă absolută pentru luna iunie la stația meteorologică Arad este de 37,8 grade Celsius, valoare înregistrată pe 30 iunie 2022 și egalată pe 26 iunie 2025.

România

Miruță declară că USR propune o rotație între un guvern minoritar de dreapta și un executiv monocolor PSD
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.

Advertorial

Când bucătăria vorbește despre tine înainte să apuci să scoți un cuvânt
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.

România

Nazare: România nu merită să piardă miliarde de euro din finanțări și fonduri. Românii au nevoie ca de aer de acești bani
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.

Evenimente

Arădenii, invitați la deschiderea Ghioroc Summer Fest
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.

România

PSD a decis să își asume guvernarea. Grindeanu - propunerea de premier
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier. 2

Local

Arestat după ce și-a bătut soția și a amenințat că dă foc casei
La data de 24.06.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de arestare preventivă față de inculpatul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, amenințare și distrugere. 1

Local

Penalizări record la Municipal. Tehnodomus plătește 51.658,38 lei pe zi
Firma Tehnodomus este penalizată cu 51.658,38 lei pentru fiecare zi de întârziere a proiectului de modernizare a Spitalului Municipal, începând din data de 1 iunie. 3

Local

27 de intervenții pentru pompierii arădeni, în ultimele 24 de ore
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.