Are 33 de ani și a condus un autoturism prin Pâncota beat. Și nu doar că s-a urcat la volanul autoturismului dar l-a și condus cu viteză prin oraș, cu peste 70km/h.
În cadrul acțiunilor demarate de polițiști au fost descoperiți șoferi sub influența băuturilor alcoolice ori fără permis de conducere.
Nerespectarea legislaţiei rutiere începe să devină un obicei pe meleagurile arădene. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Rutiere Arad au depistat, în numai trei zile, o serie de persoane care nu dau nici măcar doi bani pe reguli.
Un adolescent de 17 ani, beat, a intrat într-un stâlp cu microbuzul pe care-l conducea, a lovit patru maşini parcate pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat.
A intrat în stâlpul care susţine copertina unei staţii de alimentare cu carburanţi. Poliţiştii au stabilit că avea 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
La conferința de presă de după înfrângerea cu FK Csikszereda, antrenorul UTA-ei a surprins.
5
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.