ARAD. Amplă intervenţie salvaspeo în Avenul Izoi - staţiunea Moneasa anunţată de Serviciul Judeţean Salvaspeo Arad, prin Consiliul Judeţean Arad, Asociaţia Speologică Speowest Arad şi Salvaspeo - România CORSA, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad.
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
Președintele american, Donald Trump, a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa.
Peste 150.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Praga împotriva noului guvern ceh, format din populişti, ultranaţionalişti şi eurosceptici, din cauza retragerii sprijinului militar acordat Ucrainei şi a ceea ce consideră a fi o derivă ce ameninţă libertăţile civile şi apropie ţara de modele precum Ungaria şi Slovacia, care au intrat în conflict cu executivul Uniunii Europene pe tema statului de drept, relatează EFE.
2